Declarațiile date săptămâna trecută de Ionuț Negoiță, acționarul lui Dinamo, potrivit cărora Ștefan Bărboianu nu și-ar fi apărat corect șansele contra Stelei, în partida încheiată 3-1 acum două etape, nu au fost doar o cacealma.
Așa cum ProSport a aflat în exclusivitate, numărul unu din Ștefan cel Mare a mers de bunăvoie la DNA pentru a le oferi procurilor datele pe care le deține în legătură cu acest caz, dar și cu partide din trecut în care Bărboianu ar fi comis gafe la comandă.
Chiar dacă patronul lui Dinamo pare decis să facă tot ce depinde de el pentru a își argumenta acuzele din conferința de presă, Bărboianu nu are emoții. Prin vocea lui Dan Idiță, avocatul său, acesta a transmis că este bucuros că Negoiță a mers mai departe cu demersul său, doar așa putându-se afla adevărul.
„Salutăm acest demers, ne bucurăm că domnul Negoiță l-a făcut. Am vorbit cu jucătorul și este foarte relaxat din acest punct de vedere. Considerăm că DNA este o instituție serioasă și credibilă și este bine că e implicată în acest caz.
Absolut de nimic nu se teme. Este foarte relaxat și a primit această veste chiar cu bucurie, pentru că este un alt mod de a-și dovedi nevinovăția și de a dovedi că cele afirmate de domnul Negoiță nu pot fi probate„, a explicat avocatul lui Bărboianu, într-o intervenție la DigiSport.
Bărboianu este decis oricum să sesizeze la rândul său organele abilitate, pentru că declarațiile lui Ionuț Negoiță nu doar că sunt în opinia sa neadevărate, dar aduc și un grav prejudiciu de imagine.
„Urmează ca jucătorul să formuleze o acțiune în fața instanțelor civile și o sesizare la Comisia de Disciplină, pentru că declarațiile domnului Negoiță fac și obiectul articolului 52 din regulamentul diciplinar al FRF.
De altfel, am observat că și secretarul general al FRF, domnul Chivorchian, a afirmat că FRF s-a autosesizat și urmează să inițieze, la rândul său, un demers în fața Comisiei de Disciplină„, a mai spus apărătorul fotbalistului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER